Ce este scleroza multiplă și cum poate fi gestionată?

Scleroza multiplă, cunoscută și sub numele de scleroză în plăci, reprezintă o afecțiune neurologică severă, caracterizată prin progresivitate și un impact considerabil asupra societății, afectând peste 2 milioane de persoane la nivel global. 

Deși scleroza multiplă este o boală demielinizantă care nu poate fi vindecată complet, speranța de viață pentru cei afectați nu este neapărat scăzută. Pacienții se confruntă cu numeroase provocări zilnice, iar gestionarea simptomelor devine o parte integrantă a vieții lor. 

Cauzele afecțiunii si cum afectează sistemul nervos

Scleroza multiplă este clasificată drept o boală autoimună, unde sistemul imunitar, confundând celulele propriului corp cu agenți străini, le atacă. Această boală face parte dintr-un spectru mai larg de afecțiuni neurologice autoimune, care includ sindromul Guillain-Barré, miastenia gravis, și diverse forme de encefalite autoimune.

Este recunoscut faptul că persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă prezintă un risc crescut de a dezvolta și alte boli autoimune, printre care tiroidita autoimună, diverse boli inflamatorii intestinale, și psoriazis. 

Tradițional, scleroza multiplă a fost percepută ca o boală care afectează predominant substanța albă a creierului, caracterizată prin inflamație și demielinizare – un proces în care stratul protector al neuronilor, mielina, este deteriorat. Acest lucru perturbă funcționarea normală a neuronilor. Cu toate acestea, cercetările recente au extins înțelegerea bolii, evidențiind că afectează și substanța cenușie și include aspecte degenerative, cum ar fi atrofia cerebrală.

Interesant este că, în ciuda progreselor degenerative, cercetările au arătat semne de regenerare neuronală, indicând că leziunile demielinizante pot uneori să se vindece. 

Cauzele declanșării sclerozei multiple sunt încă subiect de cercetare, dar se crede că un amestec de factori genetici și de mediu joacă un rol esențial.

Simptomele sclerozei în plăci

Scleroza multiplă este o afecțiune complexă și variabilă, care afectează sistemul nervos central, manifestându-se în mai multe forme, fiecare cu particularități specifice.

Forma recurent remisivă este cea mai comună, întâlnită la aproximativ 85% dintre pacienți. Aceasta se caracterizează prin episoade acute de inflamație, numite pusee, care pot dura de la câteva zile la câteva luni. Simptomele apar brusc și pot include tulburări vizuale, precum vedere încețoșată sau pierderea parțială a vederii într-un ochi, slăbiciune musculară, amorțeală sau dificultăți de coordonare. Deși unele simptome pot dispărea sau se pot ameliora în perioadele de remisie, procesul de recuperare poate fi lent și incomplet.

Scleroza multiplă secundar progresivă marchează o evoluție a bolii, în care pacienții experimentează o deteriorare neurologică graduală după faza inițială de pusee. În această fază, recuperarea completă după un puseu devine tot mai puțin probabilă, iar simptomele neurologice tind să se acumuleze în timp.

Pe de altă parte, forma primar progresivă se distinge prin lipsa puseelor clare, având o progresie lentă, dar constantă, a simptomelor de la începutul bolii. Aceasta poate include dificultăți motorii crescânde, probleme de echilibru și de mers, și afectarea funcțiilor cognitive.

În plus față de aceste simptome evidente, pacienții cu scleroză multiplă pot suferi și de manifestări mai puțin vizibile, cum ar fi oboseala cronică, durerea, stările de anxietate și depresia, toate acestea contribuind la complexitatea managementului bolii.

În stadiile incipiente ale sclerozei multiple, pot apărea două fenomene distincte: sindromul clinic izolat (CIS), care reprezintă un prim episod de simptome neurologice, și sindromul radiologic izolat (RIS), unde leziuni tipice sclerozei multiple sunt identificate accidental pe imagini prin rezonanță magnetică (IRM). Aceste cazuri necesită o monitorizare riguroasă și, în unele situații, tratament precoce pentru a preveni progresia bolii.

Tratamentul afecțiunii

În tratamentul sclerozei multiple, terapiile imunomodulatoare joacă un rol esențial.Aceste tratamente variază considerabil în ceea ce privește modul de administrare — fie oral, fie prin injecții intramusculare, intravenoase sau subcutanate — și frecvența cu care trebuie administrate. Deși nu oferă o vindecare definitivă, obiectivul principal al acestor medicamente este de a reduce frecvența și severitatea exacerbărilor, numărul de leziuni observabile prin imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) și de a întârzia progresia deficitelor neurologice.

Un concept central în strategia de tratament a sclerozei multiple este NEDA (no evidence of disease activity), care descrie o stare în care boala nu mai manifestă activitate detectabilă: nu sunt exacerbări, nu apar noi leziuni IRM și nu se înregistrează o acumulare a dizabilității. Atingerea acestui ideal este extrem de dificilă, în special pe termen lung.

Există două abordări principale în stabilirea tratamentului inițial pentru scleroza multiplă. Prima, strategia de inducție, presupune utilizarea unor tratamente puternice, dar cu riscuri asociate mai mari. A doua, strategia de escaladare, începe cu tratamente mai puțin agresive, care sunt considerate sigure pe termen lung, urmând ca intensitatea tratamentului să fie ajustată în funcție de evoluția bolii. Decizia privind abordarea și tratamentul specific este luată împreună cu pacientul, reflectând un proces de decizie partajată care ține cont de riscurile specifice bolii și ale opțiunilor terapeutice disponibile.

Este esențial să se inițieze tratamentul cât mai devreme posibil pentru a crește eficacitatea acestuia. De asemenea, întreruperea tratamentului imunomodulator nu este recomandată de obicei, deoarece studiile arată că între un sfert și o treime dintre pacienții care opresc tratamentul experimentează recurența simptomelor.

În plus, transplantul de celule stem reprezintă o altă opțiune terapeutică emergentă, care vizează resetarea sistemului imun al pacientului. Această abordare implică înlocuirea celulelor care contribuie la procesul inflamator, deși necesită mai multe studii pentru a confirma eficacitatea și siguranța sa în cazul sclerozei multiple.

Pentru gestionarea exacerbărilor acute, corticosteroizii administrați intravenos sunt adesea prescriși. Aceștia pot reduce durata și intensitatea unui puseu, contribuind la o recuperare mai rapidă a pacientului.

Gestionarea eficientă a simptomelor este importantă pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților cu scleroză multiplă. Multe dintre aceste simptome, cum ar fi durerile neuropatice, tulburările de sensibilitate precum amorțeala sau furnicăturile, și oboseala, pot perturba semnificativ activitățile zilnice ale pacienților. De asemenea, simptome precum tulburările anxioase, depresia, amețeala și spasticitatea pot evolua pe parcursul bolii, afectând progresiv starea de bine a pacientului.

Pe măsură ce boala avansează, pot apărea și alte complicații cum ar fi tulburările cognitive și disfuncțiile sfincteriene sau sexuale, fapt care subliniază importanța unei abordări holistice și personalizate în tratament. O astfel de strategie include nu doar administrarea de medicamente pentru controlul direct al simptomelor, ci și ajustarea dozelor pentru a reduce efectele adverse. De asemenea, este esențială includerea terapiilor de recuperare medicală și a consilierii psihologice.

O abordare multidisciplinară, care să combine expertiza diferiților specialiști, poate optimiza managementul bolii și poate contribui la o mai bună adaptare a pacienților la provocările cotidiene impuse de scleroza multiplă. Aceasta nu numai că ameliorează simptomatologia, dar și sprijină pacienții în menținerea unei vieți active și împlinite.