Infecția cu virusul hepatitic D este una dintre cele mai complicate forme de hepatită virală. Cunoscut și ca virusul Delta, acest agent patogen nu se poate multiplica singur, ci are nevoie de prezența virusului hepatitic B.
Practic, hepatita D apare doar la persoanele care sunt deja infectate cu hepatita B, iar asocierea celor două virusuri duce la o evoluție mai severă și la un risc crescut de complicații. Din păcate, multe persoane nu își dau seama că au infecția decât atunci când boala hepatică devine avansată.
Virusul hepatitic D se transmite prin sânge și fluide biologice, la fel ca hepatita B, iar comportamentele cu risc ridicat includ consumul de droguri injectabile, contactul sexual neprotejat sau expunerea la sânge contaminat.
Simptomele pot fi variate, de la oboseală accentuată și dureri abdominale, până la icter sau chiar insuficiență hepatică. Spre deosebire de alte tipuri de hepatite, infecția cu virusul hepatitic D evoluează mai rapid către ciroză și cancer hepatic.
Diagnosticul presupune analize de sânge specifice, iar tratamentul este limitat, însă există opțiuni care pot controla boala. Prevenția rămâne cea mai bună strategie, mai ales prin vaccinarea împotriva hepatitei B.
Ce este infecția cu virusul hepatitic D și cum se clasifică?
Virusul hepatitic D (HDV) este un virus “defectiv”, adică nu poate produce boala fără ajutorul virusului hepatitic B (HBV). Din acest motiv, orice discuție despre hepatita D presupune automat existența unei coinfecții sau a unei suprainfecții.
Există două forme principale de infecție:
- Coinfecția: apare atunci când o persoană se infectează simultan cu HBV și HDV. Evoluția poate fi severă, dar uneori organismul elimină ambele virusuri.
- Suprainfecția: apare la o persoană deja infectată cronic cu hepatita B, peste care se adaugă virusul D. În acest caz, riscul de hepatită cronică, ciroză și insuficiență hepatică este mult mai mare.
De ce este hepatita D atât de periculoasă?
Virusul hepatitic D accelerează deteriorarea ficatului. În doar câțiva ani, pacientul poate dezvolta:
- Hepatită cronică agresivă
- Fibroză rapidă
- Ciroză avansată
- Carcinom hepatocelular (cancer hepatic)
Evoluția bolii este mult mai rapidă decât în hepatita B simplă, ceea ce face ca monitorizarea și tratamentul să fie absolut necesare.
Simptomele infecției cu virusul hepatitic D
Semnele bolii pot varia în funcție de tipul infecției și de starea generală a pacientului. În multe cazuri, simptomele seamănă cu cele ale hepatitei B, însă pot fi mai intense.
Simptome frecvente:
- Oboseală constantă
- Lipsa poftei de mâncare
- Greață și vărsături
- Dureri abdominale (în special în partea dreaptă, sub coaste)
- Urină închisă la culoare
- Materii fecale decolorate
- Icter (îngălbenirea pielii și a ochilor)
Simptome severe, în cazurile avansate:
- Umflarea abdomenului (ascită)
- Sângerări ușoare (gingii, nas)
- Encefalopatie hepatică (confuzie, tulburări de memorie, somnolență)
- Slăbire accentuată
Mulți pacienți pot fi asimptomatici la început, dar boala avansează în tăcere și ajunge să fie descoperită în stadii critice.
Cauzele și factorii de risc
Infecția cu virusul hepatitic D apare doar dacă există virusul B. Astfel, cauza principală este expunerea la sânge sau fluide contaminate cu HBV și HDV.
Principalele căi de transmitere:
- Utilizarea în comun a acelor și seringilor
- Transfuzii de sânge contaminate (mai ales înainte de anii ’90)
- Contact sexual neprotejat cu o persoană infectată
- Transmitere de la mamă la copil în timpul nașterii
- Proceduri medicale sau estetice efectuate cu instrumente nesterilizate
Factori de risc importanți:
- Persoanele cu hepatită B cronică
- Consumatorii de droguri injectabile
- Persoanele cu mai mulți parteneri sexuali
- Pacienții care fac dializă
- Persoanele din zone endemice (Africa, Asia Centrală, bazinul Mediteranei)
Diagnosticul infecției
Pentru a confirma diagnosticul, medicul recomandă analize de sânge și investigații imagistice. Este important ca persoanele cu hepatită B cronică să fie testate și pentru HDV, deoarece suprainfecția schimbă radical prognosticul.
Analize specifice:
- Anti-HDV IgM și IgG: anticorpi specifici pentru virusul D
- ARN HDV: detectarea materialului genetic al virusului
- Markeri HBV: pentru evaluarea coinfecției
- Teste de funcție hepatică: ALT, AST, bilirubină, fosfatază alcalină
Investigații suplimentare:
- Ecografie hepatică
- Elastografie (FibroScan) pentru evaluarea fibrozei
- Biopsie hepatică în cazuri complexe
Diagnosticarea precoce este importantă pentru stabilirea unui plan de tratament și pentru monitorizarea evoluției ficatului.
Tratamentul infecției cu virusul hepatitic D
Opțiunile terapeutice sunt limitate, dar există soluții care pot controla evoluția bolii și pot reduce riscul de complicații.
Medicamente utilizate:
- Interferon alfa pegylat: principalul tratament, administrat pe o perioadă de 12–18 luni. Are eficiență variabilă și efecte adverse.
- Bulevirtide: un tratament mai nou, aprobat în Uniunea Europeană, care blochează intrarea virusului în celule.
- Antivirale pentru hepatita B (ex: tenofovir, entecavir): nu acționează direct asupra HDV, dar reduc replicarea HBV și sprijină ficatul.
Măsuri suplimentare:
- Monitorizare regulată la hepatolog
- Dietă echilibrată, evitarea alcoolului și a medicamentelor hepatotoxice
- Tratament pentru complicații (ascită, encefalopatie, varice esofagiene)
- Transplant hepatic în cazurile grave, cu insuficiență hepatică avansată
Prevenția infecției cu virusul hepatitic D
Cum nu există vaccin specific pentru virusul D, prevenția se face prin protejarea împotriva hepatitei B.
Măsuri importante de prevenire:
- Vaccinarea împotriva hepatitei B, cea mai sigură metodă
- Evitarea folosirii la comun a obiectelor ascuțite (lame, ace, seringi)
- Folosirea prezervativului în cazul contactelor sexuale cu risc
- Verificarea condițiilor de sterilizare în saloane de înfrumusețare sau tatuaj
- Screening pentru persoanele cu hepatită B cronică
În România, vaccinarea anti-hepatită B este inclusă în schema națională de imunizare, ceea ce a redus semnificativ numărul de cazuri noi.
Infecția cu virusul hepatitic D este o boală gravă, care afectează doar persoanele infectate cu virusul hepatitic B. Evoluția este rapidă și poate duce la complicații severe precum ciroza sau cancerul hepatic. De aceea, diagnosticul precoce și monitorizarea atentă sunt vitale.
Chiar dacă tratamentul este limitat, există opțiuni care pot îmbunătăți viața pacienților și pot încetini progresia bolii. Prevenția, prin vaccinarea împotriva hepatitei B și evitarea factorilor de risc, rămâne cea mai eficientă strategie.
Dacă ai hepatită B sau bănuiești că ai putea fi expus, discută cu un medic hepatolog despre testarea pentru virusul hepatitic D. Informația corectă și consultul medical pot face diferența între o boală necontrolată și o viață gestionată responsabil.
